vineri, 2 august 2013

dimineţi de zurbagie 22

o altă dimineaţă când lângă patul meu opreşte trenul
nici nu am timp să-mi fac bagajele
mirarea rămâne in urmă şi o trag după mine
ca pe un copil orfan
căruia nu pot să-i dezlipesc privirea de pe şine
nu pot decât să înghesui în ultimul vagon hainele
pe care mi le smulg de pe corpul lucind de somn
vreau să mă mai gândesc
să întind piciorul desculţ să încep dimineaţa
trenul pleacă din nou şi fluierul ascuţit
mă lasă goală cu oasele vibrând
pe sub carnea zdrobită de lumină
dorinţa se înfăşoară în jurul coapselor
ca un şal roşu de mătase

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu