dimineţi de zurbagie 31

desenez cu limba în cerul gurii
forme stelare şi le înghit
mă întreb ce –or mai face ăia de jos
şi mă întorc pe-o parte
câinele cel neadormit este
sforăie uşor
sunt atât de liniştită
şi e atât de întuneric
încât nu văd ce am pe coştiinţă
vreau doar să luminez toată situaţia
cobor din pat
marginea patului se îndoieşte de mine
mă îndoiesc şi eu de ea
apoi nu mă mai gândesc la asta
nu te-am văzut de prea mult timp
răsucesc comutatorul
şi se arde becul