tocmai când bezna se pregătea
să-mi bage degetele ei murdare în ochi
un păianjen m-a smuls din aşternut
şi a urcat cu mine în tavan
voiam să ţip dar nu îmi găseam gura
lângă bec m-am pus la curent cu aerul
am căzut pe gânduri
din ele a ieşit o zeamă galbenă
care s-a scurs pe covor
într-o băltoacă existenţială
din tavan lumea se vede ca o crăpătură
printre care se smiorcăie o luminiţă
deodată lighioana s-a repezit şi a supt din mine
apoi mi-a zis mamă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu